Scurt istoric
Intrarea pe scena istoriei a acestui spațiu a început încă din a doua jumătate a secolului al XIV – lea, perioadă în care acest teritoriu a constituit nucleul în jurul căruia s-a format statul medieval Moldova
Teritoriul Bucovinei a făcut parte din Principatul Moldovei, iar conform istoriografiei ucrainene, și din Rusia Kieveană și Cnezatul de Halici. În 1774, 10.442 km² din partea de nord-vest a Moldovei sunt anexați de către Imperiul Habsburgic, în urma păcii de la Kuciuk-Kainargi cu Imperiul Otoman
1. Teritorii și granițe
Teritoriul Bucovinei cuprinde un total de 10.441 km² care acoperă zona adiacentă orașelor Cajvana, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Frasin, Milișăuți, Rădăuți, Siret, Solca, Suceava, Vatra Dornei și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina. Bucovina a căpătat o identitate distinctă de Moldova după ce zona a fost anexată de Monarhia Habsburgică în 1774.
2. Etimologie
Până în anul 1774, numele de „Bucovina” nu exista, această regiune fiind denumită „Țara de Sus” a Țării Moldovei. Abia după ce a ajuns sub administrare habsburgică, denumirea de „Bucovina” este adoptată oficial. Numele de "Bukowina" provine din cuvântul slav pentru fag („buk”) și a sufixelor slave "-ov" și "-ina", astfel termenul „Bucovina” se poate traduce prin „Țara fagilor”.
Termenul Bucovina ca nume comun, în sensul de pădure de fagi, apare prima dată într-un document emis de domnul Moldovei, Roman I Mușat, la 30 martie 1392, prin care dăruiește lui Ionaș Vitezul trei sate, aflate pe apa Siretului:
„în sus până la bucovina cea mare, pe unde se arată drumul de la Dobrinăuți”
3. Aspecte etnodemografice
În perioada de dinaintea anexării la Imperiul Habsburgic, populația Bucovinei era puțin numeroasă. Recensămintele efectuate în anii 1772-1773 au consemnat pentru Bucovina un număr de circa 80.000 locuitori grupați în 266 de localități și trei târguri. Din punct de vedere a structurii entice, din totalul populației românii numărau 11.000 de familii, rutenii 1.260 de familii, evreii 526 de familii, țiganii 294 de familii și armenii 58.
În primele decenii ale stăpânirii habsburgice, populaţia Bucovinei a crescut în mod exploziv datorită colonizărilor organizate, mai ales din motive economice. Astfel, au fost aduși în zonă funcționari, mineri și meșteșugari germani; tăietori de lemne și meșteri sticlari slovaci; arendași de moșii, prăvălii, mori sau crâșme, comercianți și cămătari evrei; agricultori și crescători de animale maghiari; lucrători calificați în saline, funcționari mărunți și agricultori polonezi; negustori armeni; păstori și lucrători forestieri huțuli; țărani și lucrători zilieri lipoveni și mai ales ruteni sau ucraineni.
4. Statutul de autonomie în imperiu
După tulburările politice produse în timpul Revoluției de la 1848, Adunarea Națională i-a cerut guvernului de la Viena să ridice Bucovina la rangul de Kronland (ținut al coroanei) austriac. Începând din 4 martie 1849, fostul Kreis a fost declarat Herzogtum Bukowina, ducat ce a fost inclus nominal în titlul oficial complet al împăratului austriac. El a fost guvernat de un k.k. Statthalter (stadtholder) numit de către împărat, ce a avut, începând din anul 1850, reședința oficială la Cernăuți. Ca limbi vorbite avem: germană, română, ucraineană și poloneză datorită coloniilor care se stabiliseră aici.
Ducatul Bucovinei era format din Reședința Czernowitz (Cernăuți – în română) și din 11 bezirkuri (districte):
-
Bezirk Czernowitz (Cernăuți)
-
Bezirk Gurahumora (Gura Humorului)
-
Bezirk Kimpolung (Câmpulung)
-
Bezirk Kotzman (Coțmani)
-
Bezirk Radautz (Rădăuți)
-
Bezirk Sereth (Siret)
-
Bezirk Storozynetz (Storojineț)
-
Bezirk Suczawa (Suceava)
-
Bezirk Waschkoutz am Czeremosch (Vășcăuți pe Ceremuș)
-
Bezirk Wiznitz (Vijnița)
-
Bezirk Zastawna (Zastavna)
5. Unirea Bucovinei cu România
Stema și drapelul ducatului Bucovina
Ducatul Bucovina în cadrul Imperiului Austriac
După prăbușirea monarhiei austro-ungare respectiv dezmembrarea imperiului în state naționale, Consiliul Național al Bucovinei (C.N.B.), întrunit la 28 noiembrie 1918, a hotărât în majoritate Unirea cu România. Voturile majoritare au venit din partea românilor, germanilor, evreilor și polonezilor, iar cele împotrivă doar din partea minorității ucrainene.
Unirea Bucovinei cu România este recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de pace de la Saint-Germain-en-Laye încheiat cu Austria la data de 10 septembrie 1919.
În iunie 1940, ca o urmare a Pactului expansionist germano-sovietic Ribbentrop-Molotov Nordul Bucovinei este ocupat de Uniunea Sovietică.